Mediciniștii – câștigători ai burselor de merit finanțate de stat
- vizualizări: 2913
Cinci studenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vor primi burse de merit din partea statului în anul de studii 2021-2022 pentru performanțe academice. Lista studenților și a elevilor beneficiari de burse de merit finanțate din bugetul de stat a fost aprobată în ședința din 20 octombrie curent a Cabinetului de miniștri.
Astfel, Bursa Republicii, în mărime de 1640 de lei, va fi acordată lui Sandu Tocarciuc, student în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 1.
De Bursa Guvernului, în mărime de 1365 lei, vor beneficia studenții: Cătălina Guțul, anul V, Andreea Rotaru, anul V, și Irina Ruiceva, anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1.
De Bursa Preşedintelui Republicii Moldova, în mărime de 1490 lei, s-a învrednicit Iana Coropceanu, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1.
-
Bursa Republicii va fi oferită lunar la 12 tineri, Bursa Guvernului – 30, Bursa Preşedintelui – 15 și Bursa „Gaudeamus” la 20 de elevi.
Pentru bursele de merit au candidat studenții și elevii care au obținut la sesiunea de vară în anul precedent de studii o medie a notelor mai înaltă de 9 (profilurile /domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real) și mai înaltă de 9,5 (profiluri/domenii de studiu umaniste).
De menționat că pentru Bursa Republicii au fost depuse 27 de dosare, pentru Bursa Guvernului – 46, pentru Bursa „Gaudeamus” – 20 și pentru Bursa Preşedintelui – 23 de dosare.
Adresăm sincere felicitări studenților învingători și le urăm succese mari în continuare!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii